Acasă >> Stiri >> Vanatoare nationala comori

Competiţie de proiecte "Elevi de serviciu în folosul comunităţii III”

Romania
01/26/2018

Marea vânătoare naţională de comori

 

Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire a Transilvaniei cu România (detalii istorice aici, relatarea marelui eveniment aici). În tot acest timp, atât figurile istorice, cât şi cetăţenii de rând au luptat pentru libertate, democraţie şi pentru o ţară mai bună. Munca noastră continuă chiar şi după 100 de ani, iar impacţii sunt şi ei în prima linie, încercând de 17 ani să construiască o Românie mai unită, o Românie în care să ne fie drag să locuim.

Cu ocazia centenarului, Fundaţia Noi Orizonturi şi Consiliul Naţional IMPACT lansează cea de-a treia ediţie a competiţiei „Elevi de serviciu în folosul comunităţii” cu scopul de a scoate la lumină toate comorile locale ce sunt reprezentative pentru noi şi construiesc identitatea ţării. Aşadar, vă invităm la Marea vânătoare naţională de comori!

Cui i se adresează?

Tuturor cluburile de Iniţiativă Comunitară IMPACT, care îşi doresc un nou nivel de provocare şi care vor ca prin proiectele lor de învăţare prin serviciu în folosul comunităţii să pună reflectorul pe ceea ce merită cu adevărat valorizat. Proiectele depuse pot aborda orice domeniu: de la educaţie- trasee educaţionale printre obiectivele turistice locale, la social-cultural – festival ce promovează culturile minorităţilor, reamenajarea muzeelor sau a unor spaţii uitate de comunitate, sănătate - broşuri cu plante medicinale etc. O listă de idei şi iniţiative testate găsiţi în Ghidul de inspiraţie.

 

Această competiţie de proiecte vine şi cu două elemente de noutate:

1. Există două secţiuni la care cluburile pot aplica:

Secţiunea „IMPACT la puterea întâi”: Clubul aplică individual cu ideea de proiect şi poate câştiga 400 de lei pentru implementare.

Secţiunea „IMPACT la puterea a doua”: Două cluburi aplică cu o idee de proiect pe care doresc că o implementeze împreună şi pot câştiga 1000 de lei. Încurajăm colaborarea între cluburi pentru ca membrii să înveţe unii de la alţii şi pentru ca proiectele să aibă un impact mai mare în comunitate. Puteţi lucra fie cu colegii voştri din aceeaşi localitate/ judeţ, fie cu colegi din alte oraşe (aveţi libertatea să organizaţi vizite de lucru sau puteţi lucra de la distanţă folosind canalele de comunicare online). Lista cu toate cluburile active din reţeaua IMPACT, AICI (de ataşat document şi hyperlink). Datele de contact ale liderilor vor putea fi puse la dispoziţie cu acordul lor, de către Managerul Reţelei Naţionale IMPACT.

2.  Cluburile pot solicita un training de o zi, chiar în şcoala lor, pentru toţi impacţii. Fundaţia Noi Orizonturi pune la dispoziţie câte doi traineri voluntari/curs,  specializaţi în livrarea de cursuri pe tematica Service Learning, cu scopul de a ajuta întreg clubul IMPACT să conceapă şi să scrie un proiect care să se înscrie în tematica „Marea vânătoarea naţională de comori”. Veţi trece prin analiza comunităţii (pentru a descoperi comorile şi nevoile beneficiarilor voştri), veţi învăţa să formulaţi scopul şi rezultatele la care vă propuneţi să ajungeţi, şi veţi încerca să găsiţi împreună cele mai interesante activităţi care să vă ajute în atingerea scopului propus. Vă puteţi înscrie la curs completând acest scurt formular, până în data de 4 februarie, ora 16.00.

Pentru proiectele câştigătoare punem la dispoziţie un total de 16.000 de lei, bani ce provin din fondurile strânse de impacţi în campania 2% şi din evenimentul caritabil Ciclaton (De ataşat prezentare şi hyperlink pe ciclaton). Aşadar, în funcţie de secţiunile la care se aplică, se va stabili numărul de proiecte selectate şi proporţia proiectelor finanţate cu 400 de lei şi 1000 de lei. Ne rezervăm dreptul de a finanţa doar cele mai bune proiecte şi dacă rămân fonduri din bugetul total, acestea vor fi redistribuite  către umătoarele competiţii, tot în beneficiul cluburilor IMPACT.

Proiectele pot fi implementate şi în săptămâna Şcoala Altfel (dacă calendarul competiţiei se potriveşte cu cel al şcolii voastre). Această competiţie a fost înscrisă în Calendarul Activităţilor Educaţionale Naţionale 2018 al Ministerului Educaţiei Naţionale (urmează să fie aprobat). De asemenea, este înscrisă şi în calendarul de activităţi dedicate Centenarului, lansat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.

Beneficii

  • Posibilitatea de a solicita un curs de o zi pe tematica Service Learning, chiar la voi în şcoală, pentru tot clubul IMPACT (doar pentru cluburile care NU au participat la cursurile Academiei de Service Learning „Natura în oraş”). Găsiți detalii mai jos.
  • Finanţare de 400 de lei dacă optaţi să aplicaţi la secţiunea „IMPACT la puterea întâi” sau 1000 de lei dacă aplicaţi la secţiunea  „IMPACT la puterea a doua”.
  • Posibilitatea de a primi feedback la cerere pe formularul de proiect, pentru a vă creşte şansele în competiţie şi pentru a învăţa mai multe despre scrierea şi conceperea de proiecte de Service Learning.
  • Diplome CAEN pentru liderii IMPACT, emise şi semnate de Ministerul Educaţiei Naţionale.
  • Cele mai bune proiecte vor fi prezentate ca poveşti de succes pe pagina oficială de facebook a Fundaţiei Noi Orizonturi  şi pe portalul IMPACT, în urma unei vizite de documentare din partea Managerului Reţelei IMPACT.

 

Calendarul competiţiei

PERIOADA

ETAPE

26 ian - 4 febr

Înscrierea clubului la cursul de Service Learning

26 ian - 26 febr

Trimiterea formularului de proiect şi solicitare feedback/recomandări din partea FNO

5 mart

Anunţarea câştigătorilor

10 mart - 15 mart

Semnarea şi trimiterea contractelor de premiere în original

19 mart

Acordarea finanţărilor

19 mart - 25 mai

Implementarea proiectelor

25 mai - 31 mai

Realizarea întâlnirii de evaluare a proiectului IMPACT

31 mai

Trimiterea formularelor de evaluare completate

oct-nov 2018

Fundaţia Noi Orizonturi va trimite profesorilor coordonatori diplomele CAEN semnate de Ministerul Educaţiei Naţionale

 

Cum se face înscrierea în proiect

  • Se poate înscrie în competiţie orice club IMPACT activ în reţeaua Naţională a Cluburilor IMPACT;
  • Depunerea ideii de proiect se face în format electronic la adresa lidia_bondiuc@noi-orizonturi.ro  până în data de 26 februarie, ora 16.00, completând formularul de proiect de mai jos;
  • Ideile proiectelor vor fi redactate electronic, completând cu responsabilitate toate câmpurile şi respectând toate indicaţiile din formularul de proiect pentru secţiunea „IMPACT la puterea întâi” sau „IMPACT la puterea a doua”. Propunerile de proiecte care nu respectă formularul nu vor fi luate în considerare;
  • Până în data de 26 februarie, puteţi solicita din partea Fundaţia Noi Orizonturi consultanţă şi feedback pe ideile de proiect;
  • Cluburile pot depune un singur formular de proiect, la una dintre cele două secţiuni menţionate mai sus;
  • IMPORTANT! Proiectul propus poate să abordeze orice domeniu, la alegerea clubului însă trebuie să corespundă temei generale: Vânătoarea naţională de comori.

 

Dosarul de candidatură

sau

Toate formularele de proiect vor fi însoţite de: scann după Cartea de Identitate a unui Lider IMPACT şi un extras de cont din care să reiasă contul IBAN. Avem nevoie de aceste documente pentru a pregăti contractele de premiere. În cazul secţiunii „IMPACT la puterea a doua”, finanţarea va fi virată tot unui singur lider IMPACT, ales la decizia celor două cluburi.

 

Cursul de Service Learning

Cursul are o durată de o zi, de la ora 09.00 la 17.00 şi puteţi opta pentru una dintre cele 4 zile disponibile: 17, 18, 24, 25 februarie. Estimăm că în această perioadă putem susţine cursuri pentru maxim 10 cluburi IMPACT, şi pentru câte max 25 participanţi/curs, de aceea este important să vă înscrieţi completând acest scurt formular, până în data de 4 februarie, ora 16.00.

Fundaţia Noi Orizonturi va asigura formatorii, transportul acestora şi materialele necesare. Dacă vă doriţi acest curs pentru clubul vostru, va fi nevoie să vă asumaţi  o  contribuţie oferind: o sală de clasă în care să vă desfăşuraţi cursul, masa pentru cei doi formatori şi cazarea dacă va fi cazul (la membrii IMPACT acasă sau la internat). Vom încerca să delegăm formatorii şi în funcţie de proximitate (din aceeaşi localitate sau judeţ pentru a nu fi nevoie de cazare), însă acest lucru depinde doar de disponibilitatea trainerilor voluntari şi de localitatea în care se află clubul/ formatorii.

Decizia de a trimite trainerii la voi ţine de: disponibilitatea şi amplasarea geografică a trainerilor voluntari şi de asumarea condiţiilor de găzduire a trainingului de către clubul IMPACT. În cazul în care sunt multe solicitări, vom putea trimite echipe de traineri la clubul vostru, independent de competiţia Elevi de Serviciu III.

 

Cum ar trebui să fie proiectele de Service-Learning?

Prin intermediul acestor proiecte, aşteptăm idei de proiecte provocatoare prin care cluburile IMPACT implementează soluții sustenabile şi inovative prin care să „scoată la lumină” comori locale.

Cluburile IMPACT au demonstrat deja că au capacitatea de a implementa proiecte independent de finanţările oferite de noi. De aceea, competiţiile de proiecte sunt gândite să ofere contextul în care impacţii îşi depăşesc limitele şi zona de confort. De aceea, indiferent de domeniul de acţiune ales de către cluburi, vom prioritiza proiectele care vor îndeplini criteriile de preformanţă propuse mai jos (pe baza acestora se vor face evaluările):

  • Proiectul se desfăşoară în afara şcolilor/instituţiilor gazdă. Este momentul perfect în care cluburile pot ieşi cu adevărat în comunitate pentru a avea impact real şi de asemenea impacţii pot fi cunoscuţi şi ei drept „comori locale”;
  • Proiectul se implementează cu cel puţin cu un expert din domeniul în care vă propuneţi să interveniţi. Astfel veţi obţine noi cunoştinţe şi sfaturi bune pentru a vă atinge scopul;
  • Proiectul presupune activităţi prin care se vor aduna fonduri care să reprezinte cel puţin 50% din valoarea finanţării primite, pentru a creşte impactul proiectului vostru şi pentru ca membrii să dobândească competenţe de fundraising, persuasiune, comunicare, etc;
  • Proiectul înregistrează cel puţin o apariţie în presă (este bine să aveţi informaţii pe site-ul şcolii sau pe pagina de facebook a clubului, însă nu este suficient). Prezenţa în presa locală este vitală în orice proiect, nu doar pentru a fi voi cunoscuţi ci mai ales pentru a atrage atenţia asupra unei probleme sau asupra unei soluţii găsite. Astfel puteţi contribui la educarea populaţiei în spiritul cetăţeniei active sau chiar puteţi câştiga susţinători.
  • Implementarea proiectului presupune cooptarea de parteneri instituţionali: Consiliul local, Primăria, ONG-uri, Şcoli, Centre de Tineret, Biblioteci, etc. Un parteneriat real înseamnă o contribuţie din ambele părţi, nu doar participarea la anumite activităţi.
  • Proiectele propuse dovedesc evoluţia clubului (se vor analiza şi proiectele anterioare). Dorim să vedem idei şi activităţi noi, cu obiective educaţionale clare;
  • Proiectele sunt scrise de elevi cu ajutorul liderilor (mai ales în cazul cluburilor de gimnaziu). Este responsabilitatea liderului de a se asigura că proiectul conţine toate informaţiile solicitate în formular, facilitând procesul de scriere al acestuia.
  • Se va ţine cont de responsabilitatea cu care a fost completat formularul (concordanţa dintre scop – beneficiari – activităţi – rezultate – buget) şi se punctează mai ales măsura în care proiectul răspunde unei nevoi reale şi are impact pe termen lung în comuntate.

 

Pentru mai multe informaţii:

Lidia Bondiuc
Manager Reţea IMPACT
lidia_bondiuc@noi-orizonturi.ro