Acasă >> Stiri >> De ce impact

Să ne amintim de ce facem IMPACT

Romania
12/15/2017

Ce înseamnă IMPACT pentru liderii și membrii celor peste 150 de cluburi din toată țara? Familie.

Cu acest gând în minte, anul acesta am reluat o veche tradiție de-a noastră - întâlnirile regionale în cadrul cărora liderii cluburilor au avut ocazia să se reconecteze la rețea, să își cunoască colegii din regiune, să împărtășească bucuriile și provocările și, mai ales, să își reîmprospăteze cunoștințele privind metodologia învățării în IMPACT.

În luna noiembrie au avut loc, aproape simultan, patru întâlniri regionale în principalele nuclee unde avem mai multe cluburi IMPACT sau unde a fost mai ușor de ajuns pentru majoritatea liderilor – Cluj, Galați, Lupeni și Iași. Ne-am întâlnit cu peste 120 de lideri din toate colțișoarelor țării.

Am început vinerea după-amiaza, în cadrul unei întâlniri sub forma unui cocktail party, unde am petrecut timp împreună, pentru a ne reconecta și pentru a afla noutățile legate de noile noastre programe dedicate școlilor și profesorilor - Școli Comunitare și Arhitecții Educației.

Zilele de sâmbătă și duminică au fost alocate reîmprospătării cunoștințelor legate de metodologia IMPACT și pentru a face schimb de experiență și pentru a afla cum putem facilita cât mai eficient procese educaționale transformaționale, atât la club, cât și la clasă - totul sub forma unui curs.

 

 

Patru întâlniri, trei zile, peste 120 de lideri IMPACT și zeci de „aha-uri". Câteva dintre ele:

  • pentru un impact mai mare în comunitate, dar şi pentru un proces de învăţare mai profund, este important să facem proiecte înafara şcolii, apelând la comunitate ca partener, nu doar ca beneficiar;
  • un proiect bun de service learning trebuie să răspundă unei nevoi reale, să reprezintă vocea tinerilor, să fie provocator - pentru a motiva dorinţa de învățare, să fie realizat în parteneriat cu comunitatea, să ofere un mediu sigur de învățare, să se finalizeze cu reflecție și evaluare;
  • este important cei implicați să își seteze obiective de învățare în orice activitate experiențială. Reflecția este vitală pentru a extrage lecţii din activităţile experienţiale (jocuri, proiecte de service learning);
  • o reflecție bună este ca o discuţie naturală între prieteni - este foarte important să nu uităm să facem transferul celor învăţate din cadrul jocurilor/proiectelor, către viaţa reală;
  • IMPACT este un context de testare şi învăţare și pentru lideri, care au și ei dreptul de a testa și chiar de a greşi. Educatorul experenţial sau liderul IMPACT are mai multe roluri pe care şi le poate dezvolta treptat: trainer, facilitator, coach, evaluator şi explorator;
  • liderii profesori IMPACT își pot crește lideri juniori, nu doar prin trainingurile FNO, ci mai ales prin a le oferi provocări constante la întâlniri: facilitarea activităților din curiculum și a procesului de luare a deciziilor în grup, responsabilizarea celorlalți membri, adunarea generală a impacților pentru întâlnirile de evaluare etc. Toate aceste elemente pregătesc membrii să devină lideri juniori și acest lucru este mai util decât orice curs de 3-4 zile;
  • există mai mari șanse ca directorul școlii să susțină clubul dacă există comunitate constantă cu acesta, este invitat la întâlniri și la proiecte, și mai ales dacă este informat în permanență în legătură cu rezultatele proiectelor și cu ceea ce învață copii la club.

Ce învață profesorii de la elevi? Să fie creativi, optimiști, calmi; să soluționeze rapid conflicte; să realizeze că orice lucru este posibil dacă muncești îndeajuns; să accepte lucrurile pe care nu le pot schimba; să fie dedicați; să-și valofirice timpul; să fie responsabili; să fie spontani și să aibă spirit de echipă.

 

 

Și pentru că nu totul e lapte și miere, profesorii ne-au împărtășit și câteva din greutățile pe care le-au avut la club, dar peste care au trecut cu tact, răbdare și efort. Strângerea de fonduri (orice pasiune poate fi valorificată în cadrul unor evenimente de strângere de fonduri), găsirea unei ore potrivite pentru întâlnire astfel încât să nu dea peste cap timpul liber al copiilor (alegerea zilei și a orei se face în mod democratic, existând însă și situații în care cluburile se întâlnesc în weekend sau la câteva ore după terminarea programului școlar. Unii lideri chiar au convins direcțiunea să pună la dispoziția copiilor mașina școlii, astfel încât navetiștii să poată ajunge acasă după IMPACT), gestionarea unui grup foarte mare de copii (împărțire pe departamente și delegarea de lideri juniori care să ajute la activități, trieria copiilor în funcție de consecvența cu care participă la întâlniri) și suprasolicitarea (delegarea liderilor juniori ori/sau cooptarea altori lideri juniori de la alte cluburi IMPACT, găsirea unor voluntari externi și o mai bună prioritizarea a activitățiilor) au fost câteva din lucrurile amintite de ei.

 

Ne-a bucurat foarte mult să aflăm că liderii din IMPACT duc la clasă ceea ce fac cu elevii lor la club - iau de la întâlniri jocurile, creativitatea, strategia, poveștile, colaborarea, spontaneitatea și sprijinul reciproc și-și transformă orele în mici laboratoare experiențiale. Și ne-a mai bucurat să aflăm că aceste întâlniri regionale de „re-fresh”, cum le spunem noi, le-au reamintit de ce sunt în IMPACT. Așa că suntem mai hotărâți decât oricând să continuăm această tradiție, pentru că ajutându-i pe lideri să folosească cât mai corect metodologia învățării prin experiență, ei devin profesori mai buni pentru toți elevii lor.

 

Atașate găsiți o parte din anexele folosite în cadrul cursurilor de refresh ce pot fi utile tuturor liderilor (schema unui debrief reușit, instrumente de analiză a comunității, instrument de evaluare personală pe roluri, instrument de setare a obiectivelor educaționale și rolurile educatorului experiențial).