Acasă >> Stiri >> Activitate de impact

Vânătoarea de selfie-uri

Romania
05/17/2018

Adrian Farău şi Alexandru Oprean sunt profesori la Colegiul National ,,Avram Iancu’’ din Brad, judeţul Hunedoara şi lideri IMPACT la clubul All 4 Brad de 4 ani.  Pe lângă dedicarea lor în munca pe care o desfăşoară alături de elevi, cei doi lideri sunt de apreciat şi pentru creativitatea lor! De câţiva ani ei organizează activităţi de teambulding şi de cunoaştere atât în IMPACT, la nivel de şcoală dar şi în diverse tabere educaţionale, sub denumirea de Selfie Hunt.

Adrian Farău a participat la un curs prin care a învăţat mai multe metode educaţionale nonformale, însă gândindu-se la nevoile şi interesele tinerilor a adaptat tradiţionalul Treasure Hunt, transformându-l într-un Selfie Hunt. Ideea de bază rămâne aceeaşi - găsirea indiciilor şi soluţionarea lor, însă în varianta propusă de Adi, participanţii trebuie să facă selfie-uri cu task-urile soluţionate.

Pentru că această activitate a funcţionat foarte bine pe obiectivele setate (cunoaştere, lucru în echipă, teambuilding) Adi împărtăşeşte această activitate şi cu voi. Mai jos găsiţi detalii despre implementarea activităţii, precum şi date de contact în cazul în care aveţi neclarităţi şi doriţi să puneţi şi voi în aplicare această activitate.

Aşteptăm cu drag şi alte activităţi interesante şi testate de voi, ce merită împărtăşite cu întreaga comunitate de educatori curajoşi!

O activitate marca ”All 4 Brad” - Jocul „Selfie Hunt”

Vârsta jucătorilor: Peste 14 ani.

Numărul copiilor: Este recomandabil un număr fix de participanţi pentru fiecare echipă (3-6 echipe)

Spaţiul de joaca: Afară şi/sau în spaţii închise de dimensiuni medii sau mari (de ex, o cabană mai mare, clădirea liceului).

Materiale necesare:  telefoane mobile sau aparate foto, hârtie, pixuri plus alte materiale stabilite în funcţie de indiciile şi sarcinile formulate de facilitatori.

Jocul „Selfie Hunt” este un joc deosebit de interesant, care îmbină într-un mod ingenios tehnica tradiţională a binecunoscutei „Treasure Hunt”, cu tehnologia modernă (telefoane mobile, camera sau aparat foto), atât de îndrăgită de elevul din ziua de azi. Este un joc de teambuilding, de tip competiţional, potrivit atât ca activitate în şcoală, cât mai ales ca activitate în cadrul unor tabere şcolare. Atu-ul unui astfel de joc este aparenta seriozitate, care, pe parcursul jocului, se poate transforma într-o veritabilă distracţie. Jocul nu presupune o strategie deosebită, însă este absolut necesar ca echipele formate să colaboreze, pentru a putea să-şi îndeplinească foarte bine sarcinile de pe indicii.

Din punctul de vedere al participanţilor, echipele ar trebui să fie cu un număr aproximativ egal de membrii, pentru a da şanse egale tuturor, iar ca număr de echipe, se recomandă ca activitatea să fie făcută de 3-6 echipe, pentru creştere subtanţială a nivelului competiţional al activităţii.

Titlul jocului explică, de fapt, scopul central al lui: „selfie” este un termen modern care presupune, în cadrul acestui joc, realizarea unor fotografii situaţii inedite, care scot elevul din confortul lui obişnuit. Termenul „hunt” îi va provoca pe participanţi să „vâneze” indicii, în diverse locuri din spaţiul de joc, indicii care îi vor ghida în realizarea unui selfie inedit. Trebuie menţionat faptul că este absolut necesar ca jocul propriu-zis să fie precedat de o etapă preliminară, care nu se va desfăşura în prezenţa participanţilor, ci va fi realizată facilitator/facilitatori.

Pregătire şi facilitare:

Această etapă presupune alegerea clară şi definitivă a locurilor în care vor fi amplasate indiciile, crearea propriu-zisă a indiciilor, respectiv amplasarea lor în locurile alese. Fiind o vânătoare de indicii, este obligatoriu ca amplasarea lor şi alegerea locurilor, respectiv a traseului de parcurs, să fie făcute în absenţa totală a participanţilor. Orice descoperire a vreunui loc sau indiciu de către un membru al vreunei echipe oferă un avantaj considerabil acelei echipe, înlăturând ideea de competiţie şi riscând compromiterea totală sau parţială a jocului. Se recomandă, de asemenea, prezenţa unui număr mai mare de facilitatori (între 2 şi 4), în funcţie de numărul de echipe şi de participanţi. Rolul facilitatorului este completat de cel de arbitru, respectiv de evaluator al fotografiilor realizate de către fiecare echipă, iar decizia lui nu poate fi contestată de niun participant la joc, indiferent de echipă. Formularea indiciilor se va face pe bilete separate, fiecare indiciu va fi formulat pentru fiecare echipă în parte, astfel că, dacă există 8 indicii şi 6 echipe, este necesar un număr de 48 de bilete în total. Ar fi de preferat ca fiecărei echipe să i se atribuie o culoare, astfel că, la locul unde se află indiciul, echipa respectivă va deschide biletul de culoarea aferentă ei, fără a avea voie să se atingă de celelalte bilete. Echipa care va sabota sau va încerca să încalce regulile fair-play-ului, prin orice mijloace, va fi descalificată de facilitatori. În plus, este recomandabil ca indiciile să fie concepute creativ, sub forma unor ghicitori sau subtile aluzii, cu scopul de a complica jocul, dar şi de a stimula capacitatea elevilor de a fi receptivi, de a problematiza, de a gândi logic şi de a-i provoca.

O altă etapă importantă a jocului este întâlnirea facilitatorilor cu participanţii. Această întâlnire are mai multe obiective: crearea echipelor; prezentarea jocului şi regulilor de respectat; explicarea titlului şi a scopului activităţii; prezentarea modalităţilor de a căştiga şi a criteriilor de evaluare a fotografiilor; cum se realizează premierea câştigătorilor; deplasarea cu fiecare echipă la locul de start al jocului. În crearea echipelor, se alege un criteriu aleatoriu, pentru a asigura diversitatea echipelor şi pentru a avea ocazia să cunoască oameni noi. Dacă, după alegerea echipelor, din cauza unui număr inegal de participanţi, echipele sunt disproporţionate ca număr, facilitatorii pot face eventuale mici modificări, dar care să nu încalce selecţia obiectivă iniţială. În ceea ce priveşte deplasarea la locul de start, în funcţie de numărul echipelor, se recomandă ca fiecare echipă să înceapă traseul şi căutarea indiciilor din puncte diferite,pentru a nu se intersecta prea mult pe traseu.

Cum se desfăşoară Seflie Hunt-ul?

Etapa propriu-zisă a jocului este cea de deplasare a echipelor de la un indiciu la celalălat şi de realizarea a fotografiilor (una/indiciu), într-un timp delimitat (1-2 ore, în funcţie de numărul de probe, de distanţa de deplasare şi de numărul de participanţi. În cadrul fiecărei probe, elevii pot realiza mai multe fotografii, urmând să o aleagă pe cea mai reuşită, în funcţie de indiciul formulat pe bilet. La finalul timpului regulamentar, nicio echipă nu mai are voie să continue jocul, chiar dacă nu a reuşit să parcurgă toate problele şi să realizeze toate fotografiile. După terminarea jocului propriu-zis, echipele vor avea la dispoziţie un timp mai îndelungat dedicat selectării şi trimiterii fotografiilor (selfie-urilor) realizate. Menţionez că participanţii trebuie să trimită un număr de fotografii egal cu numărul probelor, în timpul-limită precizat, pe telefonul unui facilitator, direct sau pe un cont de socializare al acestuia. Dacă vreuna dintre echipe nu a reuşit să realizeze toate fotografiile, probele respective nu se iau în considerare. Dacă fotografiile nu sunt trimise până la termenul precizat, echipa respectivă va fi descalificată.

Stabilirea câştigătorilor

Etapa de evaluare aparţine exclusiv evaluatorilor. Ei trebuie să evalueze fotografiile realizate, după criterii obiective, ţinând cont de indiciile formulate, de termenii-limită, de creativitate şi originalitate. Facilitatorii vor crea un punctaj care poate varia, de exemplu, puncte de la 1 la 5, în funcţie de valoare fotografiei, 5 fiind cel mai mare punctaj. Va câştiga echipa cu punctajul cel mai mare, ca suma probelor terminate. Dacă există egalitate între primele echipe, departajarea se poate face prin referire la una dintre probele jocului (de ex., punctajul la proba 1 al fiecărei echipe din frunte etc.)

Sărbătorirea

Ultima etapă este cea de sărbătorire, etapă în care facilitatorii anunţă clasamentul şi, implicit, echipa câştigătoare. Eventual, se recomandă, în limita bugetului existent, răsplătirea tuturor participanţilor cu diplome de premii sau de participare, sau chiar cu dulciuri, fructe, băuturi răcoritoare. Ca o etapă ulterioară, facilitatorii ar putea organiza o mică sesiunea de debriefing, în care participanţii pot fi întrebaţi în legătură cu dificultăţile jocului, dacă au existat, cum le-au depăşit, cum au colaborat în echipă, cum s-au înţeles, cum au rezolvat eventualele conflicte sau contradicţii din interiorul echipei sau cu alte echipe adverse, ce au învăţat din această activitate despre ei şi despre ceilalţi şi ce pot aplica pe viitor în viaţa de zi cu zi.

Pentru mai multe detalii despre această activitate îl puteţi contacta cu încredere pe prof. Adrian Farău la adresa de e-mail: faraua@yahoo.com

Mult succes!