IMPACTul culorilor în suflet de copil

Acasă >> Proiectele noastre >> IMPACTul culorilor în suflet de copil

Locaţia: 

Satu Mare

Perioada dezvoltării: 

March-April 2015

Tipul proiectului: 

  • Social / Cultural

„Proiectul nostru este o poveste de succes pentru că am convins să vină lângă noi oameni care au contribuit la îndeplinirea obiectivelor. Am demonstrat că suntem preocupați de nevoile comunității și că putem să schimbăm ceva din rutina cu care unii sunt obișnuiți. Am dat culoare unui spațiu în care trăiesc copii ca și noi, dar care sunt mai puțin norocoși. Le-am adus bucurie, după cum declară și ei în interviul tv.”

Membru clubului IMPACT

IMPACTul culorilor în suflet de copil

Descrierea sumară: 

Scopul proiectului a constat în reamenajarea grădinii unui centru de plasament pentru copii astfel încât aceștia să aiba unde să-și petreacă timpul liber și să organizeze activități recreative. 

Justificarea Proiectului: 

A fost o mare nevoie de renovare la centru de plasament.

Activităţi: 

IMPACȚii au făcut vizite centrului de copii pentru a afla care sunt nevoile acestora, au promovat proiectului în școală cu scopul de a atrage voluntari de partea lor, dar și resurse, au amenajat spațiul propriu-zis în 2 zile (o grădină de legume a fost amenajată, leagănele au fost reabulitate, au fost puse flori suspendate în foişorul din curte şi de asemenea şi în cauciucurile vopsite de membrii IMPACT alături de voluntari şi beneficiarii proiectului).

Beneficiari: 

Direct beneficiaries of the project "The IMPACT of Color on a Child's Soul" were the twenty-three orphans and abnadoned children who live at the Children's Home.  These children are between 11 and 18 years old; the majority are of Romanian ethnicity with the exception of 3 Roma youth; seven of the children have disabilities.  The indirect beneficiaries of the project are the workers at the Children's Home -- adults who care for the education and supervision of the youth.

Rezultatele proiectului: 

Am dat culoare unui spațiu în care trăiesc copii ca și noi, dar care sunt mai puțin norocoși. Le-am adus bucurie!

Parteneri: 

Proiectul s-a bucurat de o promovare foarte bună în presa online și tv.

Sponsori şi donatori: 

Proiectul a beneficiat de implicarea directă a celor 3 profesori lideri, a mecanicului școlii și a avut parte de susținerea direcțiunii. De la serviciul administrativ al colegiului am primit 1 masă, 3 bănci și 10 scaune pe care le-am vopsit și cu ele am amenajat foișorul, transformându-l în loc de socializare și de studiu. 

Doamna Marcela Papici ne-a donat pământ fertil pentru grădina de legume şi unelte de grădinărit . Domnul Roman Gheorghe a donat şipci de lemn şi a asigurat montarea lor pe leagăne. Florăria „Metaplant”, reprezentată de domnul  Bauer Alajos , a adus motocultor şi a pregătit terenul pentru grădina de legume . Doamna Cristina Gherman a donat flori în valoare de 100 de lei . Mariţa Vasile a donat butuci. Domnul Tivadar Mircea ne-a donat var şi ustensile necesare pentru văruire. Domnul Mircea Papici ni s-a alăturat ca voluntar. Sebastian Iacobuţ ne-a ajutat la decorarea pereţilor.

Upload more pictures for photo gallery: