Acasă >> Piața virtuților

Piața virtuților

Marţi, 18 Iulie, 2017 - 16:43

Tema Activităţii

Înțelepciune
Identitate personală

Domeniul de învăţare

Dezvoltarea Caracterului

Metoda educaţională

Lucru/Exercițiu individual
Metode de evaluare

Descriere

Durata activității: 40-60 de minute

Materiale necesare: foi (sau postituri), pixuri, foi de flipchart, cardurile/ posterul VIA

Scopul acestei activități este de a-i ajuta pe participanți să identifice 2-3 trăsături de caracter pe care le folosesc des și cu un efort mic și 2-3 trăsături de caracter pe care simt nevoia să le folosească mai des și cu mai mare ușurință pe viitor.

Este o activitate distractivă prin care elevii sunt încurajați să colaboreze și să împărtășească pentru a aprofunda înțelegerea valorilor VIA. Este nevoie de minim 60 de minute pentru această activitate, de două coli de flipchart și multe post-ituri.

Invită-i să selecteze două valori pe care le manifestă cu mai mare ușurință (le manifestă în viața lor prin comportamente evidente) și alte două valori pe care ar vrea să le îmbunătățească sau să le vadă manifestate mai des și mai ușor în viața lor. Ele vor fi trecute pe un post-it semnat cu numele lor. În timp ce ei se gândesc pregătește o foaie de flipchart cu titlul: Pot să ofer inspirație... și încă o foaie de flipchart cu titlul: Am nevoie de inspirație...

Când ei termină de completat cele patru post-ituri îi inviti pe rând să le prezinte și să le așeze pe cele două foi de flipchart. Încurajează o atmosferă de deschidere, de căldură și, mai ales, de onestitate pentru acest exercițiu. După ce fiecare a prezentat va începe „o piață deschisă” pentru a face schimb de valori. Vor putea veni să se uite cu toții pe bilețelele lipite și să găsească 1-2 persoane de la care pot să învețe sau să se inspire pentru a dezvolta o anumită trăsătură de caracter (cea pentru care au nevoie ei să lucreze).

De exemplu, dacă Ana a spus că un punct slab pentru ea este lucrul în echipă, pentru că preferă să lucreze mai degrabă singură, iar Toni a spus că lui îi place să lucreze bine în echipă, atunci Ana poate decidă să discute cu Toni, iar acesta să îi povestească cum a ajuns el să-și dezvolte această trăsătură de caracter.

Obiective de învăţare

C- Să descrie ceea ce înseamnă cele 24 de trăsături de caracter definite de VIA Institute on Character;

A- Să-și examineze caracterul (la nivel de percepție subiectivă);

A- Să-și propună exersarea trăsăturilor de caracter de care au nevoie cel mai mult în  contextul actual de viață;

A- Să învețe despre modalități de dezvoltare a  unor trăsături de caracter de la colegii lor;

Competenţe IMPACT

Management personal şi de grup

Competenţe Cheie Europene

Lingvistice - în limba maternă
A învăța să Înveți

Valori

Plăcerea de a învăţa
Inteligență socială

Resurse necesare

Resurse minime

Număr de participanţi

mai puţini de 12
12 - 20
mai mulţi de 20

Vârsta participanţilor

între 10 - 13 ani
între 14 - 19 ani
peste 20 ani

Durata activităţii

30 - 60 minute

Adaugă un comentariu

Image CAPTCHA
Introduceţi caracterele din imaginea de mai sus.