Acasă >> Node

Profa care nu mai folosește pixul roșu la ore

“Văd în fiecare copil o valoare, nu mai sunt intransigentă cum eram pe vremuri, ci încerc să evaluez diferit și cu mai multă înțelegere copii, îi îndemn să aibă curaj, să fie creativi”

Fionia Lupu a intrat în învățământ acum 40 - a fost timp de opt ani educatoare și apoi profesoară de științe sociale. Mereu și-a dorit să fie un învățător mai bun și să aibă o relație cât mai bună cu elevi ei, motiv pentru care acum șapte ani a intrat în clubul IMPACT Next Generation de la școala în care preda, Liceul Tehnologic C.A. Rosetti din Constanța.

Ema (Panți) Vacariu

Cum m-a schimbat IMPACT pe mine? În IMPACT am învăţat aproape tot ce ştiu! Nu pot să spun că mama nu şi-a facut datoria sau şcoala sau biserica, dar când te "aliezi" cu copii de vârsta ta şi când începe să îţi pese de comunitatea ta şi de cel de lângă tine lucrurile pe care le inveţi prin practică (voită pentru ca aşa ai ales tu, nu altcineva) devin mai uşor parte din tine. Am devenit un om hotărât - ştiu ce vreau şi stiu să lupt pentru a ajunge acolo.  Am devenit organizată; când am idei mi le notez, când am un buget imi notez ce şi unde merge şi astfel imi pot economisi o parte.

Liliana Olăraşu

LILIANA OLĂRAŞU este lider IMPACT de opt ani, o experiență frumoasă pe care o valorifică nu doar în relația cu membrii clubului, ci și la orele de dirigenție sau acasă. Totul a început cu atracția față de activitățile nonformale: “simțeam că era ceva care s-ar lipi și de mine”. Liliana a recunoscut de la început în programul IMPACT ceva ce i s-ar potrivi: „se pliază foarte bine pe felul meu de a fi, adică am o fire voluntară, pe dorința mea de relaționa și altfel cu copiii, pe ce îmi place mie să fac.

IULIAN MINEA

Iulian, absolvent al Facultății de Litere, face parte din frumoasa poveste IMPACT de peste trei ani, de când a auzit despre program de la co-liderii săi din Tabăra VIAŢA: „Mi s-a părut așa, foarte, foarte tare, vorbeau cu multă pasiune despre IMPACT, ei fiind lideri la cluburi. Și chit că nu știam eu prea bine cu ce se mănâncă, am zis să încerc. Părea totul foarte frumos și mă bucur că mi s-a oferit șansa să fiu lider, pentru că este foarte tare programul ăsta.

Rodica Bira

„Pentru mine, IMPACT înseamnă în primul rând o familie mare, unită, unde am învăţat că, deşi nu suntem la fel, putem crea împreună un viitor mai bun (...). IMPACT e cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat în ultimii 3 ani (...), înseamnă o schimbare în bine pentru ţara mea şi pentru mine ca om.” 

Maria Borța

Totul a pornit de la copiii mei. Era acum vreo 14 ani când fata mea era în clasa a VI-a și auzisem noi în Uricani despre Tabăra VIAŢA. Vorbele circulau că este o treabă cu pocăiții, că-i învață acolo cine-știe-ce. Fata mea mi-a povestit de Diana, care ştia de o Tabără super în Straja. „Nu ai vrea să mă lași și pe mine, nu te costă nici un ban, mami”, mi-a spus. Atunci ne-am dus împreună cu părinții Dianei la Lupeni. 

Lidia State

Lidia State este masterandă la Psihologia Resurselor Umane și Sănătate Organizațională și unul dintre cei mai vechi voluntari studenți în rețeaua cluburilor IMPACT din Cluj Napoca.  Lidia s-a alăturat voluntarilor Fundației Noi Orizonturi în 2009, iar din toamna anului 2010 a început să ajute la facilitarea activităților clubului IMPULS de la Liceul Teoretic “Eugen Pora.”  În ultimii ani ea a fost un ajutor stabil pentru profesorii coordonatori, dar și un bun prieteni pentru membrii clubului, care s-au atașat foarte mult de ea.  A reușit, prin energia și entuziasmul ei să-i motiveze permane

Simona Lucia Prisăcaru

Pentru mine IMPACT-ul este locul unde mă recreez, unde învăţ să ajut alți oameni, unde aflu lucruri noi despre mine și mai ales este locul prin care îmi pot ajuta comunitatea în care trăiesc. Pe mine IMPACT-ul m-a schimbat foarte mult în bine, din punctul meu de vedere, deoarece înainte nu știam ce înseamnă voluntariatul, nu știam să mă descopăr și nici să fac lucruri pentru a-i ajuta pe alții. Înainte făceam lucrurile pentru a-mi fi bine mie și familiei mele, dar de când fac voluntariat și merg la IMPACT, îmi place și îmi doresc să ajut alte persoane.

Pagini

Subscribe to Impact RSS