Acasă >> Insulele

Insulele

Marţi, 20 Februarie, 2018 - 17:02

Tema Activităţii

Înțelepciune
Luarea deciziilor
Comunitate
Comunicare
Leadership

Domeniul de învăţare

Angajabilitate
Leadership
Cetățenie activă
Antreprenoriat Social
Dezvoltarea Caracterului

Metoda educaţională

Joc de echipă
Simulare

Descriere

Scopul acestei activități este de a:

  • Ajuta participanții să se cunoască mai bine unul pe celălalt;
  • Dezvolta creativitatea în rezolvarea de probleme;
  • Încuraja participanții să urmărească obiective și scopuri specifice;
  • Ajuta un grup să învețe cum să lucreze unul cu celălalt;
  • Ghida participanții să descopere care sunt calitățile celorlalți;
  • Ajuta fiecare individ din grup să crească în contextul unui grup.

Îngrediente:

  • Trei corzi sau alte obiecte (sfoară, scotch,etc.) pentru a delimita insulele;
  • Bandane pentru a lega ochii celor de pe Insula Orbilor;
  • Mingi(5) pentru Insula Orbilor şi două recipente sau puncte fixe unde să poată fi aruncate cele cinci mingi;
  • Trei jocuri de tip tangram pentru cei de pe Insula celor Fericiți; Pentru a distrage cât mai mult participanţii de pe Insula Fericirii le puteţi oferi suc, apă sau anumite gustări în aşa fel încât să creaţi un mediu cât mai comfortabil pentru ei;
  • 4 Steping Stones (pietrele umblătoare) pentru Insula Muţilor;
  • O distanță suficient de mare între grupe astfel încât să fie suficient de provocator (cel puțin 6-7 metri);
  • Timp: aproximativ 50-60 de minute.

 Pregătire și facilitare:

Într-un spațiu destul de generos, amenajați spații pentru trei insule. Între insule distanța trebuie să fie de cel puțin 6-7 metri sau mai mult. Fiecare insulă are diametru de cel puțin 2 metri pentru ca pe fiecare insulă trebuie să încapă minim 4, aproximativ 8 participanți. Mărimile și distanțele sunt flexibile în funcție de mărimea grupului.

 Se împarte grupul în trei grupe după cum urmează: cetățenii de pe Insula celor Orbi (40%), Cetățeni de pe Însula celor Muţi (40%), Cetățeni de pe Insula celor Fericiţi (20%).

 După ce fiecare grup a ajuns pe insula alocată se introduce cadrul de poveste, se împart bilețele cu instrucţiunile de mai jos, pentru fiecare grup. Scopul principal este ca toţi cetățenii să ajungă pe Insula celor Fericiți, dar fiecare insulă are propriile sarcini de îndeplinit respectând un anumit set de reguli.

Se aloca 5-7 minute pentru citirea regulilor pe grupe mici, dar și pentru adresarea de întrebări de clarificare. Odată ce toate aspectele au fost clarificate, se dă start activității. Timpul alocat pentru indeplinirea sarcinii poate fi de 30-40 de minute.

Mici trucuri pentru o rețetă reușită:

  • Asigurați-vă ca aveți toate materialele pregătite din timp;
  • Exersați voi ca facilitatori care sunt soluțiile de la cele trei jocuri Tangram;
  • Creșteți sau reduceți nivelul de provocare în funcție de cum simțiți grupul: mărind sau reducând distanțele, întroducând mai multe mai mai puține pietre plutitoare, etc.În situația în care au pierdut foarte multe pietre, puteți să returnați câteva dacă participanții voștri fac ceva în schimb: cântă un cântec, fac o statuie, spun un banc, sau orice altceva la creativitatea facilitatorului;
  • Menționați de mai multe ori pe parcursul jocului (după ce au început) că scopul tuturor e să ajungă pe Insula celor Fericiți;
  • Soluția jocului (de care doar facilitatorul știe), este ca cei de pe Insula celor Fericiți trebuie să-și dea seama că trebuie să-i ajute și să-i ghideze pe cei de pe Insula Orbilor unde și cum să arunce mingile în recipiente; cei de pe Insula Muților trebuie să-și dea seamă că trebuie să meargă să-i aducă pe Pietrele Plutitoare și pe cei de pe Insula Orbilor și să-i aducă pe insula lor. De acolo, vor porni cu toții spre Insula celor Fericiți. Când ajung cu toți pe Insula celor Fericiți trebuie să se asigure că cele trei sarcini vor fi finalizate.

Întrebări de debriefing:

  • Cum vă simțiti? Un cuvânt care să descrie cum v-ați simțit pe parcursul jocului!
  • Ce strategie ați abordat? Cum ați început sarcina? -se ia pe rând fiecare grup în parte;
  • Ce provocări ați întâmpinat?
  • Care a fost momentul în care ați început să vă dați seama ce trebuie să faceți?
  • Ce alte sentimente ați trăit pe parcursul activității?
  • (Pentru Orbi)  Cum v-ați simțit la începutul activității? Cum v-ați simțit când ați ajuns pe Insula celor Muți?
  • (Pentru Fericiți) Cum a fost pentru voi să fiți pe Insula celor Fericiți? Ce gânduri vă treceau prin mine? Ați făcut ceva ca să-i ajutați pe orbi sau muți?
  • Ce a funcționat? Ce nu a funcționat?
  • Ce similitudini pot exista între acest joc și situații reale din comunitățile noastre? Cine ar putea fi orbii, muții sau cei fericiți?
  • Ce lecții am putea extrage din acest joc din cele trei poziții în care am fost?
  • Ce valori personale sau de grup au fost provocate în timpul acestui joc?
  • Este ceva ce ați descoperit despre voi, despre ceilalți sau despre modul în care ați colaborat?
  • Ce ați face diferit într-o situație asemănătoare din viața voastră în viitor?

Vezi mai jos anexa cu descrierea activității.

Obiective de învăţare

Scopul acestei activități este de a:

  • Ajuta participanții să se cunoască mai bine unul pe celălalt;
  • Dezvolta creativitatea în rezolvarea de probleme;
  • Încuraja participanții să urmărească obiective și scopuri specifice;
  • Ajuta un grup să învețe cum să lucreze unul cu celălalt;
  • Ghida participanții să descopere care sunt calitățile celorlalți;
  • Ajuta fiecare individ din grup să crească în contextul unui grup.

Competenţe IMPACT

Management personal şi de grup
Comunicare
Inovatie şi creativitate

Competenţe Cheie Europene

Antreprenoriale
Civice şi sociale

Valori

Viziune și perspectivă
Integritate

Resurse necesare

Resurse minime

Număr de participanţi

12 - 20
mai mulţi de 20

Vârsta participanţilor

între 10 - 13 ani
între 14 - 19 ani
peste 20 ani

Durata activităţii

30 - 60 minute

Adaugă un comentariu

Image CAPTCHA
Introduceţi caracterele din imaginea de mai sus.