Acasă >> Implicarea comunității prin strângere de fonduri

Implicarea comunității prin strângere de fonduri

Vineri, 18 Noiembrie, 2016 - 15:47

Tema Activităţii

Comunitate
Responsabilitate financiară
Strângere de fonduri

Domeniul de învăţare

Cetățenie activă

Metoda educaţională

Lucru pe grupe
Discuţie facilitată

Descriere

Materiale necesare: hârtie, creioane/markere, diagrama Gantt de la întâlnirile precedente

Durata: 30 minute

Scopul activității. Această activitate încearcă să-i încurajeze pe participanții să se gândească în mod specific la o strategie prin care comunitatea ar putea fi implicată în proiectul lor: prin sprijin financiar și nefinanciar.

Pregătire și facilitare:

Împărțiți-i pe participanți în grupuri mai mici și dați-i fiecărui grup o foaie de hârtie. Întrebați-i dacă știu ce înseamnă „strângere de fonduri”. Dacă nu se cunoaște noțiunea, menționați următoarea definiție: „procesul de solicitare și de primire de contribuții voluntare (bani sau alte resurse), de la diferite persoane/oameni de afaceri, de la organizații caritabile sau de la instituții guvernamentale”. Subliniați faptul că strâgerea de fonduri nu înseamnă să cerșești; înseamnă să ceri sprijin pentru a oferi servicii importante comunității atunci când alții nu o fac.

După ce noțiunea a fost înțeleasă, explicați-le faptul că unii vor da bani sau alte resurse, doar pentru că li se cere, pe când alții trebuie convinși sau vor să primească ceva în schimbul donațiilor - fiecare este motivat în mod diferit. Cereți-le unor voluntari să dea exemple despre situații când au dăruit bani sau alte bunuri (de exemplu, mâncare, jucării, alte obiecte). De ce s-au hotărât să dăruiască? Punctați faptul că, în fiecare caz, au fost motivați de rațiuni diferite – credința, obținerea recunoștinței unora, pentru a scăpa de surplus etc. Toate aceste motivații sunt rațiuni posibile de a dărui și diferiți oameni din comunitate vor fi motivați diferit. Punctați, de asemenea, ideea că și donarea de timp este importantă.

Pe baza acestei discuții, cereți-le membrilor grupului să lucreze în grupe mai mici și să găsească idei constructive despre cum vor organiza strângerea de fonduri în funcție de motivațiile diferite ale oamenilor. Dați-le 5-7 minute pentru notarea ideilor și uniți apoi grupurile pentru împărtășirea ideilor. Încurajați creativitatea! Dacă activitatea demarează mai greu, dați exemple de situații când se pot strânge fonduri: carnaval, show de talente, seri de film, curse de alergare, când oamenii plătesc pentru a asista; vânzare „la garaj”, de prăjituri de casă sau de obiecte de artizanat; sau oferirea de servicii pentru un cost modic, cum ar fi adunarea sticlelor de plastic pentru reciclarea lor. După ce grupul a ales o activitate de strângere de fonduri, vor trebui să o adauge Diagramei Gantt, ca pe o altă activitate.

Obiective de învăţare

Valori, abilități, cunoștinte (V.A.C).  În urma activității participanții vor putea:

  • A - Să dezvolte un plan de strângere de fonduri.
  • A - Să identifice motivația oamenilor pentru implicarea în serviciul în folosul comunității și reacția potrivită la aceste motivații.

Competenţe IMPACT

Management de proiect
Inovatie şi creativitate

Competenţe Cheie Europene

Antreprenoriale
Civice şi sociale

Valori

Viziune și perspectivă
Inteligență socială

Resurse necesare

Resurse minime

Număr de participanţi

mai puţini de 12
12 - 20
mai mulţi de 20

Vârsta participanţilor

între 10 - 13 ani
între 14 - 19 ani
peste 20 ani

Durata activităţii

30 - 60 minute

Sursa

Tiberiu Culidiuc (coordonator), Maria Butyka, Kelly Organ, Curriculum Cetățenie Activă-module obligatorii, ediția a III-a, 2016, Fundația Noi Orizonturi 

Adaugă un comentariu

Image CAPTCHA
Introduceţi caracterele din imaginea de mai sus.