Acasă >> Fiecare desen spune o poveste

Fiecare desen spune o poveste

Vineri, 4 Noiembrie, 2016 - 16:05

Tema Activităţii

Inovație și creativitate

Domeniul de învăţare

Angajabilitate
Dezvoltarea Caracterului

Metoda educaţională

Lucru/Exercițiu individual

Descriere

Materiale necesare: un desen pentru fiecare participant, instrumente de scris, coli de scris.

Durata activității: între  15-30 minute

Scopul acestei  activități este de a stimula, creativitatea, imaginația și vederea în perspectivă.

Pregătire și facilitare:

Selectați un un desen complex. Acesta se poate cauta pe internet și se poate printa. Spuneți-le participanților că vor primi fiecare o jumătate de desen şi, individual, să scrie despre ceea ce cred că reprezintă desenul respectiv, cine sunt personajele, ce se întâmplă, unde se petrece acţiunea etc. Daţi fiecărui participant prima jumătate a desenului. Oferiți 5 minute pentru ca participanții să scrie povestea pe care și-o imaginează în jurul desenului. Apoi, cereţi-le să povestească între ei poveştile. Dacă grupul e mare se poate împărţi în grupuri de câte 6 sau 8 persoane. După ce au finalizat, daţi-le cea de-a doua jumătate a desenului şi cereţi-le să treacă în revistă impresiile despre ceea ce au văzut în comparație cu ceea ce își imaginau ei. Continuați activitaatea folosindu-vă de întrebările de procesare de mai jos.

Întrebări de procesare/debriefing:

  • Despre ce credeţi că a fost imaginea?
  • Cine erau persoanele din imagine?
  • Unde se aflau ei?
  • Ce făceau?
  • De ce erau acolo?
  • De ce v-aţi gândit la anumite lucruri (şi nu la altele)?
  • Imaginea a fost interpretată diferit de membrii grupului?
  • V-aţi schimbat părerea când aţi văzut întreaga imagine?
  • În realitate, când se întâmpla ceva sau când vedem doar o parte din "imagine" încercăm totuşi să-i dăm un înţeles. Ce se întâmplă dacă mai târziu privim din nou imaginea într-un context mai larg şi ne schimbăm punctul de vedere?
  • Vă răzgândiţi sau rămâneţi la părerea iniţială?
  • În ce contexte de viața credeți că avem nevoie de imaginea completă pentru a putea formula cu adevărat păreri?
  • Ce ați putea învăța din acest exercițiu? În ce cel ați putea folosi în viața de zi cele învățate?

Obiective de învăţare

Valori, abilități, cunoștinte (V.A.C).  În urma activității participanții vor putea:

  • A - Să-și exerseze imaginația și creativitate pentru a descrie o imagine/desen
  • V - Să vadă în perspectivă imaginea de ansamblu asupra unei situații

Competenţe IMPACT

Inovatie şi creativitate

Competenţe Cheie Europene

Lingvistice - în limba maternă
Exprimare culturală

Valori

Perseverenţă
Creativitate

Resurse necesare

Resurse minime

Număr de participanţi

mai puţini de 12
12 - 20
mai mulţi de 20

Vârsta participanţilor

între 10 - 13 ani
între 14 - 19 ani

Durata activităţii

15 - 30 minute

Sursa

Tiberiu Culidiuc (coord), IMPACT – jocuri și povestiri, Manual de educație nonformală, ediția a II-a, 2015, Fundația Noi Orizonturi

Adaugă un comentariu

Image CAPTCHA
Introduceţi caracterele din imaginea de mai sus.