Acasă >> Căutăm comoara

Căutăm comoara

Luni, 14 Noiembrie, 2016 - 17:47

Tema Activităţii

Luarea deciziilor
Munca în echipă

Domeniul de învăţare

Angajabilitate

Metoda educaţională

Joc de echipă

Descriere

Materiale necesare: o carte poștală ilustrată pentru fiecare echipă, hârtie colorată, lipici, o foarfecă.

Durata activității: între 30-60  minute

Scopul acestei activități este de a stimula lucru în echipă și luarea eficientă a deciziilor.

Pregătire și facilitare:

Grupul se împarte în echipe mai mici (care își pot lua și un nume). Trebuie să pregătiți jocul în absența participanților. Pregătiți atâtea cărți postale câte echipe aveți. Daca aveți 3 echipe atunci 3 cărți postale. Pe spatele cărților poștale  lipiți o hârtie de culoare diferită și veți notă pe fiecare din ele câte un proverb sau un citat celebru, care se referă la munca în echipă (solidaritate, prietenie, participare responsabilă), transformându-le astfel în adevărate "comori". Apoi decupați toate cărțile poștale în același număr de bucăți. Bucățile, cu excepţia  unei  singure din fiecare carte poștală, vor fi ascunse în locuri diferite, pe raza unui anumit teritoriu.

Echipele trag la sorți bucățile rămase. Echipele trebuie să plece în căutarea ”comorii” lor. Câștigă echipa care recompune cel mai repede cartea poștală. În final, conducătorul de joc are posibilitatea de a discuta despre valoarea comorilor descoperite (semnificația textelor), întrebând participanții cum au colaborat în cadrul echipelor.

Regulile jocului:

  • fiecare echipă trebuie să găsească și să recompună numai cartea poștală având culoarea trasă la sorţi;
  • echipele își stabilesc în secret un anumit semnal sonor (lătrat, zgomot de motor, fluierat etc.);
  • se desemnează un culegător (singurul membru al echipei care are voie să ridice din ascunzătoare bucățile de comoară);
  • restul membrilor echipei formează grupul de căutători, care la semnalul de începere a jocului se răspândesc pe teren;
  • în momentul în care o bucățică de carte poștală aparținând echipei a fost descoperită, respectivul căutător poate chema culegătorul echipei numai emițând semnalul sonor secret;
  • câștigă echipa care compune cel mai repede cartea poștală.

Când toată lumea a fost impărțită pe echipe și a înțeles regulile dați startul activității.

Întrebări de procesare/debriefing:

  • Ce ați avut de făcut?
  • Cum ați lucrat în echipă?
  • Ați dus la final sarcina?
  • Ați adoptat o strategie anume? Care?
  • A funcționat? De ce da? De ce nu? Ce ați făcut când ați observat?
  • Ce v-a plăcut la această activitate?
  • Cum vi s-a părut ”comoara”?
  • Cum v-ați simțit?
  • Ce ați observat la modul în care ați lucrat?
  • Cu ce situații din viața de zi cu zi ar putea să semene acest joc?
  • Ce descoperii, lecții învățate sau semnificați ați putea găsi în acest joc?
  • Ce puteți spune despre mesajele pe care le-ați găsit pe cărțile poștale? Ce ați putea reține pentru voi personal din aceste mesaje?
  • Ce credeți că veți folosi pe viitor din ceea ce ați descoperit în această activitate?

Obiective de învăţare

Valori, abilități, cunoștinte (V.A.C).  În urma activității participanții vor putea:

  • (A)Să-și vor dezvolta abilitățile de lucru în echipă;
  • (A)Să exerseze luarea deciziilor eficiente în echipă;
  • (V)Să fie atenți la nevoile și provările colegilor lor în timpul realizării sarcinilor;

Competenţe IMPACT

Management personal şi de grup

Competenţe Cheie Europene

Antreprenoriale
Civice şi sociale

Valori

Inteligență socială
Spirit cetățenesc

Resurse necesare

Resurse minime

Număr de participanţi

mai puţini de 12
12 - 20
mai mulţi de 20

Vârsta participanţilor

între 10 - 13 ani
între 14 - 19 ani
peste 20 ani

Durata activităţii

30 - 60 minute

Sursa

Tiberiu Culidiuc (coord), IMPACT – jocuri și povestiri, Manual de educație nonformală, ediția a II-a, 2015, Fundația Noi Orizonturi

Adaugă un comentariu

Image CAPTCHA
Introduceţi caracterele din imaginea de mai sus.