Acasă >> Afla mai multe >> Impact international

IMPACT trece graniţele!

Ţări unde există în prezent Cluburi IMPACT sau SKYE

Ce este SKYE?

SKYE (Skills & Knowledge for Youth Economic Empowerment) este o versiune adaptată şi condensată a programului IMPACT, bazat pe întâmpinarea nevoilor de educaţie specifice tinerilor între 18-25 de ani, centrat pe îmbunătăţirea aptitudinilor acestora atât de necesare în pregătirea pentru angajare şi utile în dezvoltarea afacerilor. Fundaţia Noi Orizonturi lucrează în parteneriat cu World Vision International pentru a dezvolta şi răspândi acest model educaţional printre tinerii cu vârste mai mari, pentru a contribui la creşterea şanselor de angajare a acestor adulţi tineri, prin proiecte de dezvoltare personală şi implicare în folosul comunităţii. 

Deşi modelul de educaţie IMPACT a fost născut şi crescut în România, el a primit atenţie din partea altor parteneri internaţionali care lucrează în slujba unui scop similar: tineri inspiraţi, schimbaţi şi mai puternici să aducă schimbare în comunităţile lor, atât locale, cât şi globale.

Modelul IMPACT este flexibil şi a dovedit că poate fi adaptat în contextual cultural, social şi lingvistic din diferite spaţii culturale. În prezent există aproximativ 100 de Cluburi IMPACT în afara României, ca parte din această mişcare a tinerilor care schimbă lumea.

 

 

 

Emilio oferă înapoi

IMPACT Honduras

Sub cerul negru, Emilio Contreras în vârstă de 19 ani loveşte o minge de fotbal alături de un băiat micuţ, îmbrăcat într-o cămaşă roşie, la centrul comunitar al Asociaţiei pentru O Societate mai Dreaptă. În urmă cu trei ani, el nu s-ar fi văzut făcând asta. “Înainte ca Asociaţia pentru O Societate mai Dreaptă să îşi înceapă activitatea aici, nu exista nimic bun de făcut în comunitatea noastră.” Emilio, care locuieşte împreună cu tatăl său şi cei şase fraţi în una din cele mai sărace comunităţi din Tegucigalpa, Honduras, şi-a petrecut majoritatea timpului pe terenurile de fotbal din cartier, uitându-se la meciurile jucate de alţii.

Dar, într-o zi, un mentor al Asociaţiei pentru O Societate mai Dreaptă l-a invitat pe Emilio să participe la întâlnirile unui Club IMPACT, dedicate tinerilor aflaţi în situaţii de risc. Mentorii se întâlnesc săptămânal cu un grup de 20 de tineri, la centrul comunitar, pentru a învăţa împreună despre valori, pentru a-şi exersa noi aptitudini ca realizarea de imagini printate şi gătit şi pentru a planifica şi dezvolta proiecte de serviciu în folosul comunităţii.   

Emilio spune că a învăţat foarte multe lucruri de la mentorii Asociaţiei pentru O Societate mai Dreaptă, dar cel mai important este că “am învăţat să preţuiesc viaţa mai mult şi să îmi stabilesc ţeluri pentru viitor. Am învăţat că aspiraţiile mele depind foarte mult de cât de mult timp şi efort sunt dispus să investesc în ele.”

Acum, Emilio pune toate aceste lecţii în practică. El este în ultimul an de pregătire pentru a deveni electrician şi petrece majoritatea timpului său liber alături de Asociaţia pentru O Societate mai Dreaptă, la centrul comunitar, ajutând la desfăşurarea activităţilor Cluburilor IMPACT. “Am vrut să fiu voluntar în aceste grupuri pentru că mentorii mei m-au ajutat cu adevărat şi acum vreau să fac şi eu acelaşi lucru pentru alţi tineri.”

Emilio este unul dintre voluntarii care acum sunt alumni ai Cluburilor şi care îşi petrec timpul contribuind la pregătirea altor membri – îi încurajează să meargă la şcoală, le oferă oportunităţi de a face muncă în folosul comunitaţii şi, uneori, doar petrec timp jucând fotbal cu aceştia.

Cum ar spune Emilio, toţi alumnii “au primit şi acum vor să ofere ceva din experienţa lor înapoi”, creând pentru tinerii care nu au parte de susţinere acasă, un mediu relaţional esenţial dezvoltării lor, dând astfel speranţă întregii comunităţi.

---

Mulțumim Asociația pentru O Societate mai Dreaptă pentru această poveste minunată.

Parteneri Internationali